Ce este un Notar Public?

Notarul este un liber profesionist, care îndeplineste acte de autoritate publica.

Numirea în functie a notarului public, suspendarea si încetarea acestei calitati atesta caracterul dublu al pozitiei notarului care este titular al unui serviciu de interes public si, totodata, un liber profesionist, membru al unei organizatii profesionale.

Potrivit dispozitiilor Legii notarilor publici si a activitatii notariale, nr.36/1995, notarul public este numit de ministrul justitiei, la propunerea Consiliului Uniunii Nationale a Notarilor Publici. În mod simetric, suspendarea din functie se dispune de ministrul justitiei, la solicitarea Consiliului Uniunii Nationale a Notarilor Publici, iar încetarea calitatii de notar public se constata sau se dispune, dupa caz, de ministrul justitiei.

Activitatea notarului public se bazeaza pe încrederea solicitantilor, care se obtine daca notarul public este un consilier convingator si un confident discret al partilor, capabil sa le explice reglementarile legale si sa transpuna vointa lor în termeni juridici. Functia de notar public este autonoma ceea ce împiedica orice ingerinta în întocmirea actelor notariale si în îndeplinirea procedurilor prevazute de lege în competenta acestuia.
Principiul stabilitatii în functie este menit sa garanteze echitatea si impartialitatea în decizie a notarilor publici, într-un cuvânt, independenta acestora. Notarul public îsi exercita atributiile ce îi sunt oferite prin lege în temeiul statutului functiei sale si nu în baza unui contract de munca, presupunând un raport de subordonare. În situatia în care i se solicita îndeplinirea unui act care încalca dispozitiile legale, notarul are la îndemâna, ca instrument, încheierea de respingere motivata, care poate fi atacata de partea interesata în fata instantei judecatoresti. Caracterul necontencios al activitatii notariale separa esential activitatea desfasurata de notarii publici de activitatea instantelor judecatoresti. Activitatea necontencioasa desfasurata de notarul public cu competenta si impartialitate evita declansarea litigiilor si urmareste armonizarea intereselor partilor.

Competenta Notarilor Publici

Aparitia profesiei de notar public în România a fost posibila în conditiile existentei unei societati democratice si a statului de drept, bazat pe principiile economiei de piata. În acest context, competenta materiala si teritoriala a notarului public este stabilita prin legea de organizare a activitatii notariale. Competenta teritoriala Competenta teritoriala a notarilor publici este determinata de circumscriptia judecatoriei unde functioneaza birourile notariale. Actele notariale se îndeplinesc la sediul biroului notarial; în limitele circumscriptiei sale teritoriale, notarul public poate încheia acte notariale si în afara biroului notarial, daca exista un numar mai mare de persoane interesate sau solicitantul este împiedicat sa se prezinte. În cazul în care în circumscriptia judecatoriei functioneaza mai multe birouri notariale, competenta teritoriala a fiecaruia se întinde pe toata circumscriptia.


În Municipiul Bucuresti, competenta teritoriala a birourilor notarilor publici se întinde pe tot cuprinsul acestuia. Legea nr. 36/1995 instituie patru cazuri de competenta teritoriala exceptionala: a) procedura succesorala notariala este de competenta biroului notarial în circumscriptia teritoriala a judecatoriei în care defunctul si-a avut ultimul domiciliu; b) în cazul mostenirilor succesive, mostenitorii pot alege oricare birou notarial din circumscriptia teritoriala a judecatoriei în care si-a avut ultimul domiciliu acela dintre autori care a decedat cel din urma; c) actele de protest al cambiilor, biletelor la ordin si cecurilor se fac de biroul notarial din circumscriptia teritoriala a judecatoriei unde urmeaza a se face plata; d) eliberarea duplicatelor si reconstituirea actelor notariale se face de biroul notarial la care se afla originalul acestor acte.

Competenta materiala
În principiu, competenta materiala este generala, orice notar public putând sa îndeplineasca orice act notarial cu exceptia acelora pentru care exista o competenta teritoriala speciala. Notarul public are competenta materiala sa îndeplineasca urmatoarele acte:

- redactarea înscrisurilor cu continut juridic, la solicitarea partilor;
- autentificarea înscrisurilor redactate de notarul public, de solicitant sau de avocat;
- procedura succesorala notariala; - certificarea unor fapte, în cazurile prevazute de lege;
- legalizarea semnaturilor de pe înscrisuri, a specimenelor de semnatura, precum si a sigiliilor;
- darea de data certa înscrisurilor prezentate de parti;
- primirea în depozit a înscrisurilor si documentelor prezentate de parti;
- actele de protest al cambiilor, al biletelor de ordin si al cecurilor;
- legalizarea copiilor de pe înscrisuri; - efectuarea si legalizarea traducerilor;
- eliberarea de duplicate de pe actele notariale pe care le-a întocmit notarul;
- orice alte operatiuni prevazute de lege.
Dintre acestea mai importante sunt autentificarea înscrisurilor si procedura succesorala.

Autentificarea înscrisurilor
Înscrisurile redactate de notarul public, de avocatul partilor interesate sau de consilierul juridic ori reprezentantul legal al persoanei juridice, precum si cele redactate de persoanele care au pregatire juridica superioara în care figureaza ca parte sotii, ascendentii sau descendentii lor, vor fi autentificate de notarul public în virtutea învestiturii acordate. Actele îndeplinite de acesta sunt de autoritate publica si au forta probanta si executorie prevazute de lege. La autentificarea oricarui înscris notarul public stabileste identitatea partilor si verifica daca ele sunt capabile. Dupa ce actul este redactat si este citit partilor notarul public le va întreba daca au înteles continutul actului si daca cele cuprinse în act exprima vointa lor. Aceasta reprezinta luarea consimtamântului care se face în mod distinct pentru persoanele afectate de dizabilitati (nevazatori, surdo-muti etc.)

Procedura succesorala notariala
Procedura succesorala notariala se deschide, dupa caz, la cererea oricarei persoane interesate, a procurorului, precum si a secretarului consiliului local al localitatii în raza careia defunctul si-a avut ultimul domiciliu, daca în succesiune exista bunuri imobile. În cazul decesului unei persoane care nu a avut ultimul domiciliu în tara, procedura succesorala se poate îndeplini de notarul public din circumscriptia teritoriala a judecatoriei în care defunctul si-a avut bunurile cele mai importante ca valoare. În cazurile prevazute de lege sau la cererea celor interesati, notarul public, personal sau printr-un delegat, va face inventarierea bunurilor succesorale. Inventarierea notariala se face numai cu acordul persoanei în posesia careia se afla bunurile ce au apartinut defunctului. În cazul în care, cu ocazia inventarierii, se gaseste un testament lasat de defunct, acesta va fi vizat spre neschimbare de notarul public si va fi depus în depozitul biroului sau notarial. În situatia în care exista pericol de înstrainare, pierdere, înlocuire sau distrugere a bunurilor, notarul public poate pune bunurile sub sigiliu sau le va preda unui custode special numit. Sumele de bani, hârtiile de valoare, cecurile sau alte valori, gasite în timpul efectuarii inventarului, se depun în depozitul notarial sau la o institutie specializata. În succesiunea unde exista indicii ca defunctul nu a avut mostenitori si ca aceasta urmeaza sa fie declarata vacanta, notarul public poate încredinta administrarea provizorie a bunurilor succesorale unui curator desemnat în acest scop, cu înstiintarea prealabila a autoritatii administrative. Notarul public va comunica mostenitorilor legali, legatarilor si, dupa caz, executorilor testamentari, masurile de conservare luate cu privire la bunurile succesorale. Notarul public stabileste prin acte de stare civila si depozitii de martori numarul si calitatea mostenitorilor si legatarilor, întinderea drepturilor acestora, iar prin înscrisuri sau prin orice alte mijloace de proba admise de lege, bunurile ce compun masa succesorala. Acceptarea succesiunii, ca si renuntarea se fac în termen de 6 luni de la data decesului. În cazul existentei unui testament gasit la inventar sau prezentat de partea interesata, notarul public procedeaza la deschiderea lui. Daca testamentul este olograf sau mistic, se constata starea lui materiala si se întocmeste un proces-verbal. Procedura succesorala se finalizeaza prin emiterea certificatului de mostenitor sau de legatar, iar în cazul în care nu s-a facut dovada existentei unor bunuri în patrimoniul defunctului ori determinarea acestora necesita operatiuni de durata, a certificatului de calitate de mostenitor. În situatia în care s-a instituit un executor testamentar, se va putea emite de notarul public si un certificat constatator al acestei calitati. În lipsa mostenitorilor legali sau testamentari, la cererea reprezentantului statului, notarul public constata ca succesiunea este vacanta si elibereaza un certificat de vacanta succesorala, dupa expirarea termenului legal de acceptare a succesiunii. Dupa emiterea certificatului de mostenitor, de legatar, de calitate sau de vacanta succesorala, notarul public nu mai poate întocmi un alt certificat pentru acelasi defunct, decât în situatiile prevazute de lege. Certificatul de mostenitor face dovada deplina a calitatii de mostenitor si a cotei parti sau a bunurilor care se cuvin fiecarui mostenitor în parte, pâna la anularea sa prin hotarâre judecatoreasca. Potrivit reglementarilor legale în vigoare, mostenirea este supusa, în ce priveste bunurile mobile, oriunde s-ar afla, legii nationale a defunctului, iar în ce priveste bunurile imobile si fondul de comert, legii locului unde fiecare din aceste bunuri sunt situate.
Toate actele întocmite de notarii publici sunt supuse controlului judecatoresc.
În cazul în care, pentru valabilitatea în strainatate a actului notarial, este necesara supralegalizarea semnaturii si sigiliului notarului public de Ministerul Justitiei, Ministerul Afacerilor Externe, misiunea diplomatica sau oficiul consular din România ale statului în care actul urmeaza a fi folosit, notarul public va pune în vedere partilor obligatia îndeplinirii acestei cerinte. Cerinta supralegalizarii a fost partial suprimata prin aderarea României prin Ordonanta Guvernului nr. 66/1999, aprobata prin Legea nr. 52/2000, la Conventia de la Haga, din 5 octombrie 1961. Pentru statele care au aderat la aceasta conventie formalitatea supralegalizarii a fost înlocuita cu aplicarea apostilei Conventiei de la Haga.